Biserica Neagra - Brasov
Cu o vechime de peste 500 de ani, Biserica Neagra din Brasov este cel mai emblematic monument istoric al Brasovului, fiind cea mai mare biserica gotica din Transilvania si cel mai mare edificiu religios situat intre Viena si Istanbul. In interiorul bisericii se afla una dintre cele mai mari orgi din Europa precum si cea mai mare colectie de covoare vechi din Asia Mica, din regiunile Brussa, Usak si Ghiordes, din secolele XVII-XVIII ce reprezinta un tezaur inestimabil al Bisericii Negre. Acestea au fost donate, de-a lungul timpului de catre breslele mestesugarilor din oras, de catre negustori si cetateni.
Biserica Neagra Brasov
Constructia bisericii in stil gotic a inceput in preajma anului 1380, in timpul parohului Thomas Sander, si denumita initial Biserica Sfanta Maria. In anul 1421, o parte din aceasta a fost distrusa in urma invaziei turcesti, motiv pentru care in 1477 s-au finalizat lucrarile.
Astazi Biserica Neagra din Brasov este considerata cel mai mare lacas de cult din Romania, cu dimensiuni impresionante: 90 de metri lungime, intre 25 si 37 de metri latime iar inaltimea turnului cu cruce atingand 65 de metri, turn in care se afla cel mai mare clopot din tara, care cantareste 6,3 tone. Interiorul biserici poate gazdui aproximativ 5000 de oameni.
Piesele de mobilier si obiectele de cult sunt alte valori remarcabile care fac din Biserica Neagra un loc pe care nici un turist nu-l poate omite. Ca de exemplu cristelnita din bronz, lucrata de mesterii locali, donata in anul 1472 de catre parohul Johannes Reudel. Dupa aproape 150 de ani, in anul 1716, fierarul Meensen Hannes a realizat un frumos grilaj din fier forjat care inconjoara cristelnita. Pe pridvorul din partea sudica, se afla o pictura murala executata dupa anul 1476, reprezentand-o pe Fecioara Maria cu pruncul Isus, asezata intre Sfanta Ecaterina si Sfanta Varvara.
Dupa circa 200 de ani, in anul 1689 un incendiu a distrus biserica partial iar fumul a inegrit peretii si pentru multa vreme exteriorul nu a putut fi restaurat. Renovarea a durat aproximativ 100 de ani, dar din cauza peretilor negri de fum a fost renumita Biserica Neagra. Tot dupa incendiu i s-a ridicat si actualul acoperis, inalt de 20 de metri. Mesterii care au lucrat la refacerea ei erau veniti din orasul Danzing, motiv pentru care noile bolti sunt in stil baroc si nu gotic.
Orga Bisericii Negre, compusa din 4000 de tuburi si fiind considerata printre cele mai mari din Europa, a fost construita in perioada anilor 1836-1839 de catre cunoscutul constructor de orgi Buchholz din Berlin si este renumita pentru acuratetea sonoritatii ei. In anul 1924, galeria din fata orgii a fost marita pentru a se putea organiza concerte mari de muzica sacra cu participarea corului, chiar si astazi avand loc saptamanal concerte de orga aici.
De-a lungul anilor au fost realizate numeroase discuri de vinil, casete audio si cd-uri. Alte atractii ale Bisericii Negre sunt cele trei canate cu cinci tablouri de la altarul din Feldioara (sfarsitul sec. XV). Stranele din navele laterale ce dateaza de la sfarsitul sec XVII si prima jumatate a sec XVIII, fiind lucrate cu ornamente in stil baroc, sculptate in lemn, precum si stranele din cor in stil neogotic, din anul 1866, iar in nava centrala bancile, realizate din lemn de stejar, au fost montate din 1937.
Vechile pietre funerare ale unor personalitati locale au fost zidite in spatiile laterale ale antreului de vest cand s-a lucrat la ridicarea altarului neogotic in 1866 si la construirea instalatiei de incalzire din 1937. O panza pictata in ulei reprezentand “Nunta din Cana”, opera a pictorului Hans Eder, se afla expusa pe peretele frontal al navei laterale dinspre nord.
Stema orasului Brasov, coroana pe un trunchi de copac cu radacini, este reprezentata, in relief, pe stalpul din fata amvonului. In interiorul bisericii se mai afla o serie de statui, cea mai veche fiind a Sfantului Ioan Botezatorul. Altele ii reprezinta pe Toma Plebeanul, Sfantul Iacob Pelerinul, Isus Savaltor Mundi, Fecioara Maria, Pavel, Luca si Sebastian.
O statuie atipica pentru un lacas de cult se afla expusa pe contrafortul din partea nordica. Este vorba de reprezentarea unui copil care parca ar sta sa cada. Legenda spune ca in momentul in care se construia Biserica, un mester a devenit invidios pe un ucenic foarte talentat. La un moment dat i-a cerut copilului sa ridica ceva de pe cornisa si cand acesta s-a aplecat, mesterul l-a imbrancit, statuia fiind astfel ridicata de ceilalti ucenici, in memoria celui ucis. In fiecare an trec pragul Bisericii Negre aproximativ 100.000 de turisti, fiind considerata al doilea obiectiv de interes major din judetul Brasov, dupa Castelul Bran.
Orarul de vizitare este zilnic intre orele 10,00 si 17,00, la un tarif de 4 lei pentru adulti si 2 lei pentru elevi, studenti si pensionari. Fotografiatul si filmatul sunt interzise. Locuri de cazare se gasesc la hoteluri si pensiuni turistice.
Localizare harta Biserica Neagra, Brasov
Oferte de cazare in Brasov