Pestera Comarnic - Muntii Aninei
Peştera de la Cantonul Comarnic - Peştera de la Ogaşul Ponicova
Localizare şi căi de acces. Peştera Comarnic e situată în Munţii Aninei, renumiţi pentru bogăţia pădurilor şi pentru zăcămintele de cărbune. Râurile ca Nera, Caraşul şi Minişul îi brăzdează adânc, formând chei sălbatice în pereţii cărora se deschid guri de peşteră prin care poţi coborî în inima pământului.
Alte râuri, mai mici, se pierd în calcare prin ponoare, urmându-şi drumul prin galerii săpate de ele în decurs de milenii. Aşa s-a pierdut şi pârâul Ponicova cam pe la jumătate distanţă între Reşiţa şi Anina, dând naştere peşterilor Comarnic şi Popovăţ. Prin sălile ei monumentale, prin masivitatea şi grandoarea formaţiunilor ei stalagmitice, Peştera Comarnic este cea mai frumoasă din Banat şi una dintre cele mai mari şi impresionante peşteri din România. Situată în raza satului Iabalcea (com, Caraşova, jud. Caraş-Severin), reprezintă o străpungere hidrologică a pârâului Ponicova în calcarele care alcătuiesc Cleanţul Putnata (681 m). Intrarea Comarnic se află în versantul stâng al văii cu acelaşi nume, la circa 200 m de Cantonul silvic Comarnic (440 m alt.); intrarea Ponicova se găseşte într-o poiană mare, cu indicator C.M.N., situată în apropierea şoselei Reşiţa-Anina, la 3,5 km distanţă de canton în direcţia Aninei la 470 m altitudine.
Pentru a ajunge la cantonul Comarnic se ia din faţa hotelului Semenic din Reşiţa un autobuz de Văliug şi se coboară la cantonul Minda. De aici, cu o ocazie sau pe jos, se merge pe drumul Stegului (o şosea forestieră ce leagă Reşiţa de Anina) cale de 14 km până la canton. Drumul este o încântare, deoarece seamănă cu o alee de parc străjuită de conifere şi fagi maiestuoşi, peisajul fiind când mai deschis, când mai aspru şi întunecat.
Lăsând pe dreapta câteva înălţimi care depăşesc cu puţin 600 m, drumul face mereu coturi largi, prinde Valea Topliţei, apoi ajunge la cantonul Comarnic. Acest canton, deşi nu oferă cazare turiştilor, are o mare importanţă pentru că este un punct de plecare spre sectorul cel mai sălbatic al Cheilor Caraşului (rezervaţie botanică), de vizitare a peşterilor Comarnic şi Popovăţ (rezervaţii speologice), precum şi pentru că aici vin două dintre marcajele ce coboară din Munţii Semenic : cruce roşie, care se opreşte aici, şi bandă albastră, care duce prin Caraşova la Reşiţa. De la canton până la Anina pe drumul Stegului în continuare sunt 19 km.
Date istorice. Prima menţiune despre Peştera Comarnic datează de la începutul secolului (Z. Schreter, 1912, geologie). Între 1933 şi 1939 este studiată temeinic, punând accentul pe mineralogie şi paleontologie, de E. Balogh ; planul galeriilor ridicat de acest autor este şi astăzi reprodus în publicaţiile ştiinţifice şi turistice, inclusiv în cea de faţă. E. Bokor (1921) şi R. Jeannel (1929) fac primele investigaţii faunistice. În 1961, L. Botoşăneanu, A. Negrea şi Şt. Negrea efectuează cercetări extensive, continuate de V. Sencu, iar în perioada 1965-1969, A. Negrea şi Şt. Negrea studiază biocenozele cavernicole.
Descriere. Galeriile şi sălile cunoscute până în prezent însumează 5 229 m. Diferenţa de nivel dintre cele două intrări opuse este de 31,5 m. Peştera este alcătuită dintr-un nivel superior, prin care nu mai circulă apa şi unul inferior, parcurs temporar de pârâul Ponicova. Intrarea Comarnic se află la capătul nordic al peşterii ; ea este relativ mică, închisă cu poartă metalică şi serveşte de acces grupelor de vizitatori conduse de ghid.
Intrarea Ponicova e situată în capătul sud-vestic, la baza unui perete calcaros ; ea este mai mare, închisă de asemenea cu poartă metalică şi serveşte la ieşirea turiştilor. Sistemul de galerii s-a format sub acţiunea pârâului Ponicova care, adâncindu-se treptat în fracturile tectonice ale benzii de calcare (lată de numai 300- 400 m şi orientată nord-sud), a format mai întâi nivelul superior, apoi pe cel inferior. Colorările cu fluoresceină au arătat că există încă un nivel inferior, inaccesibil; în perioadele secetoase apa pârâului se pierde în albie la 50-100 m înainte de intrarea Ponicova, circulă numai prin acest nivel şi iese prin resurgenţă.
Cei peste doi kilometri ai nivelului superior fosil reprezintă o grandioasă succesiune de galerii de mari dimensiuni care fac legătura între săli vaste sau destul de mari. Acest sistem principal al peşterii, care leagă cele două intrări, constituie atracţia turistică importantă prin bogăţia speleotemelor (a formaţiilor conoreţionare). Să pătrundem prin intrarea Comarnic. La începutul galeriei, până la punctul 7 se găsesc puţine concreţiuni. În sălile din punctele 11, 15, 20 şi 23 ne uimeşte îngrămădirea haotică a imenselor blocuri prăbuşite, la Sala Zebrelor pereţii şi tavanul sînt dungaţi de calcarele stratificate cu intercalaţii de silex intercalate la suprafaţă. Abia din această sală încep să abunde frumuseţile renumite ale peşterii. Formaţiunile concreţionale sînt de o varietate uluitoare alcătuind un adevărat muzeu natural în care acestea sunt oferite cu dărnicie. Din tavan atîrnă tot felul de stalagtite, de la cele mini, tubulare, de tip “macaroană”, înghesuite una-n alta pînă la cele în formă de uger, sau cele strîmbe, cotite.
Pe podea întîlnim nenumărate variante ale stalagmitelor de la cele columnare care prin întîlnirea cu stalagmitele dau graţioase coloane, pînă la enorme domuri. Tot pe podea ne mai încîntă ochii gururi pline de apă limpede, gururi uscate cu perle de cavernă lustruite sau baraje de travertin. Astfel sunt Zidurile Chinezeşti, dintre punctele 36 şi 38, zone în care la topirea zăpezilor sau în timpul viiturilor mari se instalează lacuri destul de întinse. Pe alocuri pereţii şi tavanul sunt adevărate expoziţii de basoreliefuri de calcit de diverse nuanţe cromatice, prezintă orgi, baldachine văluri şi draperii, lame translucide, cristale minuscule de calcit şi felurite alte formaţii care scânteiază feeric la lumina lămpilor.
Porţiunile cele mai ornamentate prin osteneala înceată dar rodnică a apei încărcate cu carbonat de calciu au căpătat denumiri sugestive : Orga Mică, Orga Mare, Muzeul, Zidurile Chinezeşti, Opera sau Sala de Cristal. Ghidul nu va pierde ocazia de a arăta turistului Nuca de Cocos Crocodilul, Lămâia, Ciupercile, Gemenii, Cămila şi altele formaţiuni în care, se poate întrezări silueta respectivă.
Din punctul 59, o ramificaţie ne conduce în Sala Virgină, cu ani în urmă protejată de o poartă. Frumuseţea formelor de piatră întrece tot ce am putut vedea până aici. E într-adevăr o risipă de superbe şi sclipitoare stalagmite, domuri şi coloane gunin în trepte, scurgeri parietale proeminente şi draperii în colorit dominând rozul cu nuanţe de ocru. Sala mai arată cum arăta probabil întreaga galerie fosilă în urmă cu mai bine de un secol. Tot din punctul 59 o ramificaţie ne conduce prin Galeria Cotită, scundă şi întortocheată, lipsită de formaţiuni stalagmitice, la intrarea Ponicova (punctul 88). Spre deosebire de galeria principală pe care am venit, ea nu e săpată în calcare jurasice cenuşii, ci în calcare cretacice alb-gălbui.
Nivelul inferior subfosil este inundat în întregime în epoca topirii zăpezilor şi viiturilor puternice. El poate fi vizitat numai parţial la ape scăzute pe sectoarele de galerii accesibile prin punctele 20, 34 şi 52. Comunicarea între aceste sectoare este împiedicată de un sifon permanent (Fântâna lui Pluto), iar înaintarea spre nord de alte sifoane. Apa, care irigă galeriile inferioare, iese la suprafaţă printr-o resurgenţă impenetrabilă. Există şi în aceste galerii concreţiuni splendide, cum este Cascada de Lapte, dar mai interesante şi mult mai numeroase sunt formele sculptate de cursul de apă subteran pe toată secţiunea galeriilor („linguriţe”, martori de silex, lapiezuri etc.). Fauna de nevertebrate terestre a peşterii conţine specii cavernicole endemice interesante din neamul crustaceilor şi insectelor, iar în unele gururi o specie de lătăuşi subterani. Dintre lilieci sunt prezenţi rinolofii care au o colonie în punctul 50, sub care s-a format o movilă de guano.
Condiţii de vizitare. Peştera Comarnic a căpătat statut de rezervaţie speologică deschisă turismului în 1946. I s-a acordat acest statut pentru că este cea mai mare din Munţii Banatului ; permite specialiştilor studiul unor remarcabile fenomene carstice subterane şi al faunei cavernicole cu elemente troglobionte endemice ; pentru splendorile concreţionare cu care natura a înzestrat peştera din plin. Facem apel la conştiinţa ecologică a vizitatorilor pentru protejarea acestui monument al naturii. E regretabil că unele formaţiuni poartă urmele distrugerii, fiind sparte, murdărite cu funingine sau purtând chiar numele făptaşului, în acelaşi timp, este demnă de laudă iniţiativa tinerilor din Clubul speologic „Exploratorii” din Reşiţa care au luat în custodie această peşteră, curăţind pereţii de mâzgălituri şi scoţând periodic deşeurile neputrescibile aruncate de vizitatori cu carenţă în educaţie.
Amenajările actuale constau din închiderea cu porţi metalice a celor două intrări şi aranjarea blocurilor în trepte peste stâncăria prăbuşită din unele săli. Vizitarea nivelului superior fosil se face numai în grupuri conduse de ghidul peşterii care oferă mijloace de iluminat şi dă toate explicaţiile necesare. Temperatura din profunzimea acestui nivel fiind de 9-9,5° se impune o îmbrăcăminte mai călduroasă ; nu e nevoie de echipament speologic special. Parcurgerea întregului traseu turistic durează între 2 şi 3 ore. Pentru vizitarea galeriilor din nivelul inferior, accesibile cu piciorul numai la ape scăzute (de preferat toamna sau iarna), este nevoie de cască, cizme de cauciuc şi haine.
Autor Ştefan Negrea
Localizare pe harta Pestera Comarnic - Google Map